Opera Brașov deschide stagiunea pentru copii

Miercuri, 27 septembrie 2017, de la ora 11.00, în Sala Operei, copiii sunt invitați, cu prilejul deschiderii stagiunii dedicată lor de către Opera Brașov, la spectacolul „Micuța Dorothy”, pe muzica lui Marius Țeicu și scenariul Silviei Kerim. Povestea care a stat la baza acestei puneri în scenă este „Vrăjitorul din Oz”, scrisă de Frank L. Baum, devenită celebră mai ales datorită ecranizării de succes din 1939, cu Judy Garland în rolul principal, filmul devenind unul dintre cele mai vizionate din istorie. De data aceasta, copiii se vor putea întâlni cu Micuța Dorothy, cățelușul ei, Țic-Țic, Omul de tinichea, Sperie-CIori, Leul cel Fricos la Opera Brașov și vor lua parte la aventurile extraordinare prin care vor fi nevoiți să treacă.

În distribuție: Simona Mărcan, Adriana Simion, Florin Grama, Nicolae Zaharia, Mugurel  Oancea, Lorand Cristian, Daniela Surdeanu, Mariana Tomescu, Nora Vlad, Cristina Roșu, Aurel Aron, Gabriela Șeicanu. Regia este semnată de Migry Avram-Nicolau. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Își dă concursul Baletul Operei Brașov.

Preț bilet: 10 lei

Tot miercuri, 27 septembrie 2017, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la Recitalul de la ora 5 intitulat „September in Love”. Interpretează artiștii Operei Brașov: Valentina Mărgăraș – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Adrian Mărcan – bariton, Marian Rește – bariton, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche.

În programul recitalului, vor putea fi audiate arii și duete din operele „Don Giovanni” și „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, „Don Pasquale” de G. Donizetti, dar și piese din suita „Bachianas Brasileiras” de H. Villa-Lobos sau melodii de neuitat ca „Les chemins de l’amour”, „Les parapluies de Cherbourg” sau „Doi ochi albaștri” și „Cel mai frumos tango din lume”.

Lasă un raspuns

X