Legendele Țării Bârsei continuă la Crizbav și Budila Sunt pregătite trei tipuri de jocuri interactive, iar scopul lor este descoperirea patrimoniului istoric și natural local

Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov anunță organizarea unei serii de 18 evenimente culturale, în Zona Metropolitană Brașov, până în 30 Septembrie 2017. Evenimentele se vor desfășura în cadrul perioadei de sustenabilitate a proiectului Legendele Ţării Bârsei. Promovarea potenţialului turistic al Ţării Bârsei, finanțat prin Programului Operaţional Regional 2007-2013.

18 evenimente culturale reunite sub umbrela ,,Legendelor Ţării Bârsei” vor fi organizate până în data de 30 septembrie în fiecare dintre cele 18 localităţi ale Zonei Metropolitane Braşov: Braşov, Codlea, Predeal, Râşnov, Zărnești, Ghimbav, Săcele, Bod, Hălchiu, Feldioara, Budila, Sânpetru, Hărman, Prejmer, Tărlungeni, Crizbav, Vulcan, Cristian.

Programul evenimentului organizat de Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov este construit pe un concept profesionist inedit, inspirat din istoria, cultura și arta Țării Bârsei. Sunt organizate trei tipuri de jocuri interactive, iar scopul lor este descoperirea patrimoniului istoric și natural local, folosind și elemente din jocuri atestate în Europa medievală.

În luna iulie, evenimentele din seria „Legendele Ţării Bârsei” vor  în Crizbav (pe terenul școlii), pe 29 iulie, și se vor încheia în Budila (parcul din fața Primăriei), pe 30 iulie.

Jocurile legendelor:

Jocul cu zar ,,Coroana Țării Bârsei”, o incursiune fermecătoare în istoria Țării Bârsei, în care personajele legendelor locale vor ajuta sau împiedica jucătorii să străbată Mica Transilvanie.

– Jocurile pentru copii ,,Asediul Cetății”, ,,Jocul Tătarului” și ,,Jocul coloniștilor”, jocuri de echipă, inspirate din jocuri tradiționale, cu regulamente adaptate într-un mod interactiv și educativ la istoria Țării Bârsei.

– Vânătoarea comorilor ,,Țării Bârsei”, jocul are un traseu personalizat pentru fiecare localitate a Țării Bârsei, cu etape documentate din patrimoniul istoric și natural local.

Lasă un raspuns

X